A inceput prigoana si impotriva Pr. Ciprian Mega
”în pantheonul prezidențiabililor, cele mai pitorești exemplare mi se par dna Lasconi și dnul Georgescu. Ambii confirmă falimentul SIE”
Episcopia Oradiei în ofensivă!
de Ciprian Mega, 13.12.2024
Începând de vineri, am fost asaltat cu telefoane din partea credincioșilor parohiei noastre, întrucât un domn, care se recomandă inspector bisericesc eparhial, îi abordează pentru a le solicita informații despre smerenia mea, străduindu-se să-mi întocmească un rechizotoriu. Cum activitatea mea este cam publică, iar eu pot fi găsit în fiecare dimineață, în biserică, la Dumnezeiasca Liturghie, îl invit cu mult drag pe Ilustrissimul Arhipăstor și Epimenarh să mă abordeze direct sau să-și îndrume ucenicii din Permanența Eparhială să mă solicite personal, chiar pentru cuviincioasa intimidare la care râvnește. De asemenea, dacă insistă să-i abordeze pe credincioșii parohiei ”Sf. Spiridon”, ar fi înțelept să țină cont că aceștia sunt oameni deștepți și ancorați în viața liturgică a Bisericii, încât o apariție caraghioasă ca cea a bietului procuror bisericesc le va putea, cel mult, stârni hazul. De altfel, eu încerc să-nțeleg servilismul dumnealor față de puterea seculară și față de serviciile de informații. Orice dictatură se instaurează sprijinindu-se pe acele caractere dispuse înrolării într-un proces dezumanizant, care se numește poliție politică.
Pe de altă parte, eu am spus, încă de la începutul acestui an, că e nevoie de o atitudine teologică, mărturisitoare, în fața acestor provocări electorale. Am vorbit deschis, cuvintele mele se găsesc încă în mediul online, nu cred că este nevoie de un proces de intenție, atâta vreme cât eu nu am retras niciuna dintre afirmațiile pe care dumnealor le consideră scandaloase. Pe 21 noiembrie, înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale, am scris: ”în pantheonul prezidențiabililor, cele mai pitorești exemplare mi se par dna Lasconi și dnul Georgescu. Ambii confirmă falimentul SIE”. S-a dovedit mai mult decât atât, odată cu intrarea dumnealor în cel de-al doilea tur și, ulterior, cu anularea alegerilor.
Falimentul sistemului politic românesc a devenit oglinda falimentului democrației în actuala configurație europeană.
L-am criticat pe dnul Georgescu și m-am arătat mai mult decât rezervat în privința propunerilor din programul dumnealui. Am spus că mă deranjează discursul cu rezonanță religioasă în cazul tuturor candidaților, care au abuzat de conexiunea cu Biserica, spațiu care le rămâne, totuși, străin și necunoscut. Dar, prin comparație cu dna Lasconi și cu sistemul din spatele dumneaei, oligarhie care a organizat și această lovitură de stat, dnul Georgescu rămăsese singura opțiune de vot pentru un creștin.
Episcopul Oradiei și-a manifestat altă părere. Diferența modului în care ne-am expus opinia a fost, totuși, notabilă. Eu nu am vorbit despre aceste lucruri în cadru liturgic, dumnealui, însă, a transformat amvonul într-o tribună electorală pentru dna Lasconi. Apoi, simpla ”neutralitate” în privința anulării alegerilor consider că este, în sine, un act politic: ești sau nu ești de-acord cu această evidentă limitare a drepturilor cetățenești și, totodată, cu această intruziune în intimitatea Bisericii, pe care, de altfel, o putem accepta, dar vine la pachet cu statutul de ”prigoniți” într-un regim dictatorial. Dacă, de exemplu, campania Părintelui Episcop și a celor care vorbesc pe aceeași partitură cu dumnealui s-ar fi arătat eficientă, dna Lasconi ar fi ajuns președinte. Pentru noi, ceilalți, nu ar fi fost ideal, dar ar fi fost, măcar, democratic.
Astăzi se formează un guvern pe placul Episcopului. Eu, totuși, având modestele mele așteptări culturale pentru viitorul țării, nu sunt deloc încântat de varianta în care dnul Bulai să devină ministrul Culturii în România. Apoi, cred că încredințarea portofoliului Educației către USR reprezintă o veritabilă acțiune teroristă la adresa Școlii Românești. Am văzut, de asemenea, că MAE își va continua drumul către dezastru sub semnătura irelevantei ministre de până acum. Aceste discuții nu sunt politice, după cum dezastrul în care se află România nu este unul strict politic, iar abordările la nivelul societății nu sunt doar superficiale, ci absurde.
Anularea alegerilor și faptul că șansele dnului Georgescu de a ajunge președinte se diminuează mă determină să văd în dumnealui un simbol al luptei pentru democrație. În acest moment, nu mă mai interesează nici măcar ce spune dnul Georgescu. Pentru mine, relevant este ceea ce i s-a întâmplat. Dumnealui și nouă!
Pr. Ciprian Mega