Bine ati venit in dictatura! Iata ce optiuni mai aveti si "taina libertatii" de la Steinhardt
Fiindca suntem atat de inapoiati, au incercat un 1984 si le-a iesit un 1947
A venit si factura pentru lenea intelectuala, pentru manele, pentru caracterul las si infect aratate de romani in ultimii 35 de ani, dar cu precadere in momentele de criza.
Ne-am intors fix in 1947.
Dar ceea ce vi se arata acum nu e nimic nou, e doar oficializarea loviturii de stat din 1989.
Niciodata nu a fost altfel, de atunci. Niciodata votul vostru nu a contat, niciodata nu v-ati ales reprezentantii, niciodata nu ati fost reprezentati, doar s-a perpetuat o iluzie, oile au fost pacalite ca vointa ciobanilor e a lor, de fapt. Rahatul era acoperit cu frisca si vandut ca savarina. Pana cineva s-a uitat, in sfarsit, sub frisca.
Ce s-a intamplat acum e doar un scurt-circuit pe care l-am provocat sistemului, expunandu-i metodele. Intr-o alta analogie, s-a doborat cortina din spatele scenei si s-a vazut montajul. Piesa e o tragedie antica, jucata de mii de ori.
Ce s-a intamplat acum se va intampla mereu, daca nu sucim volanul imediat.
“Neimpotrivindu-se la timp, omul devine incapabil de a se mai impotrivi”
- Nicolae Steinhardt.
Sosoaca taman mi-a amintit citatul de mai sus cand corectam textul. Iata mai multe, de incalzire:
NICOLAE STEINHARDT – TAINA LIBERTĂȚII
Taina libertăţii nu este altceva decât curajul de a înfrunta moartea. Cel atacat are întotdeauna dreptul cât şi datoria să se apere. Cedarea în faţa agresiunii sau şantajului înseamnă acceptarea sclaviei, împrejurările justificate nu sunt decât pretexte, scuze sau şiretlicuri ale mişeliei. […]
Şantajul, alături de turnătorie, este fărădelegea cea mai odioasă, respingătoare. A fi de acord cu el este acelaşi lucru cu a-l aproba, a-l răspândi. […]
Dacă vrei să fii liber trebuie să nu-ţi fie frică de moarte! […] Plecăciunea, închinarea, capitularea imediată riscă fără greş să mărească pretenţiile adversarului, dându-i acestuia un surplus de energie şi de tupeu. Totdeauna plecăciunea semnifică primul pas pe calea unei robiri perfecte. […] înrobirea nu presupune doar şantajul cu forţă brută la care se dedă regimul, ci şi acceptarea acestui şantaj, ca un dat inexorabil al sorţii. Neîmpotrivindu-se la timp, omul devine treptat incapabil de a se mai împotrivi vreodată. Acest proces se încheie prin contaminarea celorlalţi cu această atitudine.
Chiar dacă şantajul nu se va repeta, ceea ce e puţin probabil, dat fiind că tinde să devină un obicei, cel care cedează rămâne în primejdie, în condiţii de receptivitate, sensibilizat pentru totdeauna, pentru că şi la el laşitatea devine o regulă de comportament şi un reflex condiţionat. O singură cedare este suficientă pentru a-l inocula şi din acea clipă el rămâne sclav virtual. […] în prezent există comunităţi şi oameni dispuşi să consimtă violenţei, să se plece şi înconvoaie, fără a vedea scara pe care vor fi siliţi să coboare mereu mai adânc, în hăul abjecţiei.
Unica armă de nădejde împotriva şantajului de orice fel este refuzul. Când situaţia a devenit atât de acută, când pistolul e lipit de ceafă şi replica e «pe viaţă şi pe moarte», atunci regula jocului nu se schimbă, ci doar miza lui. Câştigător va ieşi numai cel căruia nu-i este teamă de moarte sau este destul de tare pentru a acţiona ca şi când nu i-ar fi teamă. De multe ori şi în felul acesta poate fi obţinută victoria.
— Nicu Steinhardt in dosarele Securității 1959 – 1989
Intrebarea care se impune acum e: mai are vreo sansa populimea sa preia controlul tarii? Avand in vedere ce viermi moi si neputinciosi sunt romanii, raspunsul e “nu, poate francezii”. Dar, presupunand ca s-ar umfla biscuitii in romani, ce cai de atac ar mai fi?
Am anuntat deja, dar revin mai pe larg: exista mai multe metode de nesupunere civica pasnica si mai puteti inventa un infinit de variante, daca nu sunteti niste semi-animale cu ciorapi, ca marea majoritate, daca aveti imaginatie si gandire personala.
#GrevaGenerala: stati acasa, mai ales daca lucrati la stat. Mai bine muriti de foame daca nu sunteti in stare sa supravietuiti fara banii insangerati de la stat, e mai demn decat sa mori imbuibat si inlantuit de astia. Nu mai perticipati la nici o activitate impreuna cu statul si sistemul. S-ar lega grozav co o greva fiscala.
#BoicotTot: daca nu v-a placut #BoicoVot cand a fost copt, acum trebuie sa boicotati orice si pe oricine colaboreaza cu sistemul. Nu mai luati nici macar paine de la cei care se supun, gasiti pe cineva care face acasa si dati-i oua de la gaina voastra in schimb sau reparati-i boilerul, sau… Daca aveti bani in banci, scoateti tot. Daca aveti soba pe lemne in casa, opriti consumul de gaz de la hegemoni.
#EconomieParalela: totul pe troc, totul la negru, la asta suntem experti. Faceti comunitati si retele clandestine de schimb. Folositi banul cat mai putin. Invatati sa munciti pentru produse si pentru contra-servicii unde nu sunt bani. Eu am trait asa niste ani de zile, sper sa o mai fac candva.
#ProtestTacut: Daca sunteti fierti pe iesit in strada, ei sunt mult mai bine pregatiti decat noi, insa nu atat de bine pe cat cred ei, la urma urmei, numai niste retardati pot fi dispusi la muncile astea infecte.
DAR sigur nu sunt antrenati pentru proteste tacute, in care oamenii doar se prezinta intr-un loc, fara sa strige sau sa faca nimic, stau drepti sau se aseaza frumos pe jos, ca la picnic sau meditatie, eventual afiseaza o pancarda sau un semn distinctiv. Exista sute de exemple pe glob de la Gandhi incoa’. Eu as face si parastasul tacut al democratiei, unde si popa sa oficieze in tacere, dar deja asta complica discutia.Soparle - (re)invatati sa vorbiti codat, cu “soparle”, cum se vorbea pe vremea lui Ceausescu.
Daca imi mai amintesc vreo idee fezabila si esentiala ca astea, va anunt, dar nu cred ca mai sunt alte optiuni decat sclavia crunta la straini sau cele de mai sus.
Daca aplicati aceste idei, veti avea diverse probleme. Daca nu, veti avea infinit mai multe probleme, incluzand disparitia fizica.
Orice alegeti, va meritat soarta!
Inchei cu un citat pentru oligarhie:
“Cine face imposibila revolutia pasnica, face inevitabila revolutia violenta” - JFK
UPDATE 4 feb 2025: Dupa ce strainii au pus in practica sugestiile noastre, romanii adormiti in cap se bulucesc sa-i imite.
Asa arata niste supermarket-uri abandonate de clienti! Balcanii s-au trezit la realitate, romanii tot invart hora neputintei
Dupa cum am aratat din primele zile ale crizei constitutionale, romanii nu mai au stat functional, tara mai exista doar in hartii fara valoare si lista de parghii pe care populatia le mai poate apasa pentru a prelua controlul s-a restrans dramatic.
Prostului nu-i sunt de folos nici cele mai bune sfaturi. Puteam sa fim noi modelul altora.