Acordul cu privire la prevenirea și lupta împotriva pandemiilor a fost adoptat luni în comisie de Adunarea Mondială a Sănătății, înaintea votului adunării de marți, a anunțat președintele comisiei, transmite AFP, citata de AGERPRESS.
'Proiectul de rezoluție A 78\10 addendum 1 este prin urmare adoptat cu 124 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și 11 abțineri', a declarat președintele comisiei, ministrul sănătății din Namibia, Esperance Luvindao, cu privire la votul desfășurat prin ridicarea mâinii la solicitarea Slovaciei.
Adoptarea în comisie lasă să se întrevadă că votul de marți, în cadrul Adunării Mondiale a Sănătății, nu va fi decât o formalitate.
Printre țările care s-au abținut luni se numără Iran. Israel, Rusia, Italia, Slovacia și Polonia.
Adunarea Mondială a Sănătății este organismul decizional suprem al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
STIM CA POPORUL ROMAN E IN MOARTE CEREBRALA PENTRU CA NU ARE REACTIE LA ASTA
Au trecut cateva zile deja, aproape nimeni nu discuta macar…
Gheorghe Piperea (AUR) critică dur Tratatul Pandemic finalizat în cadrul OMS: „Este periculos pentru democrație”
Cu cateva zile inainte de vot, Piperea scria pe site-ul AUR ca “acest tratat pandemic este cu mult mai constrângător decât erau în plandemie „recomandările” OMS și are efecte de-a dreptul totalitare.”
Potrivit juristului-europarlamentar:
Cea mai aberantă clauză a tratatului este cea din art. 26 pct. 3, conform căreia, în raport de tratatul pandemic, celelalte tratate internaționale la care sunt parte țările semnatare se vor aplica în continuare, dar numai cu condiția să fie compatibile cu tratatul pandemic. Pur și simplu, acest text subordonează și chiar înlătură de la aplicare CEDO, Convenția de la Oviedo și Carta Drepturilor și Libertăților Fundamentale (care este parte a Tratatelor UE).
Tratatul introduce conceptul de One Health (o singură sănătate), care va include, alături de pandemii, panzootiile (boli contagioase ale animalelor extinse global) și schimbarea climatică (văzută de tratat ca potențial factor de risc ecosistemic, care ar putea afecta sănătatea populației, inclusiv mental…).
Mai mult chiar, One Health include și „determinanții economici și sociali”.
Practic, OMS va putea avea autoritate asupra oricărui fragment al vieții sociale, dacă „experții” vor considera că există risc pandemic care vine de la oameni, animale, plante, săraci, discurs al urii, opinii dizidente, teorii ale conspirației etc. De exemplu, animalele domestice cu risc de panzootie vor fi ucise fără comentarii, întreprinderile poluante vor putea fi închise fără drept de apel, autostrăzile și căile ferate oprite de la dezvoltare, totul sub conducerea sau coordonarea OMS. Vom putea fi obligați și la plata taxelor pe amprenta de carbon (fumărit), cu justificarea că este pentru siguranța noastră și pentru o singură sănătate.
Prin adoptarea regulii One Health, OMS va putea declara nu numai stare de urgență sanitară la nivel global, ci și stare de urgență climatică. Or, așa cum ne-a arătat foarte bine Iohannis, în stare de urgență, drepturile și libertățile individuale sunt înghețate sau chiar aneantizate.Prin dispozițiile art. 17 din tratatul pandemic se impune așa-numita „abordare întregul guvern și întreaga populație” în caz de pandemii, panzootii și schimbări climatice.
Sub impactul acestei „abordări”, statul și populația vor fi nevoite să se comporte ca un stup, în care drepturile colective prevalează asupra drepturilor individuale, iar cetățeanul devine albină sau termită muncitoare și supusă, care nu mai are drepturi individuale și nu mai poate vorbi și gândi liber, ci doar „dreptul” de a-și semnaliza virtutea (de exemplu, prin avatar cu mască, seringă, curcubeu inversat sau steag galben – albastru). În schimb, experții stupului devin sfinții stupului, fiind protejați sub aspectul opiniilor solicite lor de stup și prin știința pe care o edictează, la cererea lor, stupul.
Conceptul One Health este nimic altceva decât produsul ideologic al Chinei. Adoptarea de către OMS a acestei „abordări” este o mare victorie a Chinei, care se descurcă bine ca un stup – atât de bine că adepții „ordinii liberale internaționale bazate pe reguli” o invidiază sincer.Tratatul pandemic recunoaște autoritatea globală a OMS de a conduce și coordona „munca internațională de sănătate” în timpul pandemiilor, dar și între pandemii (prevenție, pregătire și răspuns). Evident, pandemiile se vor succeda și înlănțui, cu mici perioade de intermezzo, dar OMS va avea autoritate chiar și în aceste momente de pace și libertate aparente.
În acest scop, tratatul pandemic creează o așa-numită Conferință a părților, care va lua deciziile necesare implementării tratatului. Toate țările semnatare vor raporta periodic secretariatului acestei Conferințe. Nu este vorba de o simplă chestiune de birocrație, este o nouă cedare de suveranitate.Tratatul pandemic vorbește pe șleau despre „vaccinarea de rutină”.
Deși tratatul nu prevede nicio sanțiune pentru omisiunea de a face din vaccin o rutină, statele își asumă obligația să dezvolte, să întărească și să implementeze „vaccinarea de rutină”.
Dacă „recomandările” OMS au putut, în țări ca România, să se transforme în obligația de distanțare socială, de termoscanare, de purtare a măștii și de vaccinare, cu atât mai mult această clauză din tratat* va deveni obligație în dreptul românesc, căci avem în Parlament și Guvern și în societatea „în civil” (nu societatea civilă) fani ai vaccinării obligatorii, de rutină.Tratatul pandemic vorbește și despre panzootii care au potențialul de transmitere a bolilor infecțioase de la animale la oameni …
Vorbește și despre restricții privind apa – cea naturală, dar gratuită, poate fi infectată sau infestată din senin, cea îmbuteliată, dar scumpă, nu …
De asemenea, tratatul vorbește și despre obligații privind igiena – ne vom spăla des și nevrotic pe mâini, ca pe vremea lui Iohannis, specialistul în sănătate publică.
*se regăsește la art.4, alin.2, lit. e) și g), ambele plasate în cap. II, intitulat poetic ”Lumea împreună, echitabil””, a scris europarlamentarul AUR, Gheorghe Piperea.
Degeneratii de la Realitatea numesc “mult asteptata” aceasta oroare, un tragic moment de cotitura in istoria civilizatiei noastre!
SINGURA SOLUTIE, SI AIA FOARTE IMPROBABILA, E IRONIE PURA
Singura solutie bazata ar fi o revolutie, dar n-ai cu cine, asa ca nu se pune. Si nici aia nu cred ca ne scapa de obligatiile asumate.
Juridic si politic, sansele sunt doar un pic peste minus infinit.
Teoretic, am putea sa anulam votul Romaniei anuland mandatele ilegalilor lui Bolojan. Nu ne putem lua inapoi semnaturile din sedintele OMS, dar le putem anula legitimitatea anuland semnatarii in “justitie”, aici mai au multe vulnerabilitati ne-exploatate.
Am mentionat aceasta varianta nu ca sa va dau sperante, ci ca sa va arat ca puteti avea incredere intr-un singur lucru pe lumea asta: Karma is a bitch.
ISTORIA SINISTRA A OMS
Alte comentarii sunt de prisos, incheiem citandu-l pe celebrui dr. David Martin: OMS s-a nascut atunci cand un „grup foarte mic de conspiratori criminali industriali au decis să subordoneze întreaga populație umană în scopul planurilor lor sinistre de a se îmbogăți în timp ce sărăcească și ucigând restul umanității.”
OMS a fost fondată în aprilie 1948, la patru ani după ONU și agențiile sale specializate. OMS ar trebui să fie una dintre aceste agenții specializate, dar nu este. A fost creat de clanul Rockefeller și apoi implantat în sistemul ONU – printr-un „flux mare de bani” în mare parte de la Bill Gates și Rockefeller. La urma urmei, Rockefeller a donat terenul din Manhattan, unde este construit sediul ONU.
David Martin reiterează fără ambiguitate că OMS nu a fost niciodată menită să fie o organizație de sănătate publică care să protejeze publicul larg de boli, mortale și de altă natură.
Nu întâmplător, articolul 4, secțiunea 11 litera (a) din Convenția ONU privind privilegiile și imunitățile Națiunilor Unite, afirmă că angajații ONU [OMS] sunt scutiți de plata impozitelor și au imunitate la arest sau detenție personală, dar și la confiscarea bagajelor lor personale. Ceea ce nu a fost cazul la Calin Georgescu, caci a lucrat NU pentru ONU, ci pentru pentru un ONG care facea bisnita cu fonduri ONU in PSD. Mai multe despre asta in curand, caci deviem de la subiect.
Referindu-se la Covid-ul inventat de OMS și la așa-numitele „vaccinuri” împotriva Covid-ului impuse populației mondiale, dr. Martin spune:
„Nu am avut o pandemie, am avut genocid.”
David Martin conchide:
„Dacă nu au intenționat să comită infracțiuni, de ce ar trebui să-și acorde imunitate absolută și permanentă față de orice formă de urmărire penală și chiar mai rău, anchetă pentru urmărire penală?”