Poliția, știința și gravitația au ceva în comun: au luat șpagă de la filantropedofilul Jeffrey Epstein
Debutăm aici o serie de articole mai speciale, care se ridică un pic deasupra mizeriei cotidiene, dar au legatură intrinsecă cu ea, materiale preluate și adaptate de pe recentul nostru proiect în limba engleză, Cognitive Resonance (Rezonanța Cognitivă), în construcție si evoluție live, sub ochii publicului. Un proiect care rescrie cosmologia din perspectivă pur logică. Pentru că logica a devenit un fel de alchimie în această nouă lume absurdă și, de fapt, logica e biblia naturii, singurul codex de legi cu adevărat naturale, după care se structurează și materia, și gândul sănătos.
Filantropul științific Jeffrey Epstein convoacă o conferință a laureaților Nobel pentru a defini gravitația
asa arata site-ul “stiintific” al lui Epstein, recuperat de noi dupa sapaturi infinite
Comunicat oficial de presă, New York, 29 martie 2012 (PR.com):
Douăzeci și unu dintre cei mai importanți fizicieni ai lumii, inclusiv trei laureați ai Premiului Nobel, au deschis un simpozion în St. Thomas, Insulele Virgine Americane, pentru a dezbate esența gravitației și o teorie unificată a gravitației. Întâlnirile private s-au intitulat „Confruntarea cu gravitația: Un atelier pentru explorarea întrebărilor fundamentale din fizică și cosmologie”. Scopul conferinței a fost de a stabili care este consensul actual, dacă există, pentru definirea gravitației.
Conferința a fost finanțată de filantropul științific Jeffrey Epstein și fundația sa, J. Epstein Virgin Islands Inc. A fost organizată de fizicianul și cosmologul Lawrence Krauss, profesor de fundație la Școala de Explorare a Pământului și Spațiului și la Departamentul de Fizică și director inaugural al Inițiativei Origins de la Universitatea de Stat din Arizona. Printre laureați ai Premiului Nobel s-au numărat fizicienii particulelor Gerardus't Hooft, David Gross și Frank Wilczek. Alți oameni de știință prezenți au fost fizicianul teoretician Stephen Hawking, Jim Peebles de la Universitatea Princeton, Alan Guth de la MIT, Kip Thorne de la Caltech, Lisa Randall de la Universitatea Harvard, Barry Barish de la LIGO, observatorul undelor gravitaționale, o serie de cosmologi observaționali și Maria Spiropulu de la CERN de lângă Geneva, Elveția.
Înțelegerea gravitației este esențială în acest moment, susține Krauss, deoarece „multe dintre ideile cheie din avangarda cosmologiei fizicii particulelor se referă la lipsa noastră de înțelegere a modului în care să acceptăm gravitația și mecanica cuantică”. Într-adevăr, noțiunile convenționale de gravitație necesită puțină sau deloc energie spațială pentru ca entitățile să fie legate una de cealaltă, un sentiment de antigravitație sau vid. Dar la nivel cuantic, particulele subatomice sunt legate prin schimbul de parcele de energie din ce în ce mai intense: electroni prin schimbul de fotoni, neutroni și protoni (alcătuiți din quarci) prin schimbul de gluoni și dezintegrarea quarcilor și leptonilor prin schimbul de bosoni vectoriali W și Z.
Ca și cum lucrurile nu erau chiar atât de dificile, există o lipsă de dovezi experimentale în domeniul obscur al gravitației cuantice, iar fizica clasică a observat de fapt efectele gravitației doar pe intervale mai mari de 50 de ordine de mărime a masei, adică pentru mase de obiecte de la aproximativ 10⁻²⁺ la 10⁻³ kg.
Rezultatul conferinței a fost însă destul de uimitor, afirmă Krauss. A existat un consens general că gravitația ar putea exista sub formă de unde gravitaționale și că aceste unde ar putea face parte din „ceea ce numim spațiu gol”.
Noțiunea de unde gravitaționale nu este nouă. Einstein a prezis că există din cauza curburii spațiu-timp și, deși nu au fost niciodată detectate direct, există dovezi indirecte din studiul stelelor binare, al stelelor neutronice și al găurilor negre. Ceea ce îl deranjează însă pe Krauss este lipsa încă a unor principii fizice fundamentale care să le explice. „...Avem aceste idei și acești parametri și fiecare experiment este în concordanță cu această imagine, și totuși nimic nu indică fizica fundamentală care stă la baza ei.”
La conferință însă, Krauss și alții s-au concentrat pe găsirea unei astfel de explicații. Spațiul gol, au sugerat ei, nu este probabil nici plin, nici gol, ci se află mai degrabă într-o stare de flux între pusee intense de energie și anularea lor. „Știm că spațiul gol nu este gol, pentru că este plin de aceste particule virtuale care apar și dispar”, subliniază Krauss. „Dacă încerci să calculezi nivelul de energie dintr-un atom de hidrogen și nu incluzi acele particule virtuale, primești un răspuns greșit. Din când în când ai o pereche de electroni-pozitroni care apare”, continuă el. „Și [în timp ce] electronul vrea să rămână în apropierea protonului deoarece are o sarcină opusă, pozitronul este împins la periferia atomului și, în timp ce se află acolo, modifică distribuția sarcinii atomului într-un mod foarte mic, dar calculabil. Feynman și alții au calculat acest efect, ceea ce ne permite să obținem o concordanță între teorie și observație la nivelul a nouă zecimale. Este cea mai bună predicție din toată știința. Nu există niciun alt loc în știință unde, pornind de la principii fundamentale, să poți calcula un număr și să-l compari cu un experiment la nouă zecimale ca acesta.”
Dar dacă spațiul gol este plin de particule virtuale intense, ca să nu mai vorbim de alte particule, este la fel de plin de anularea energiei. Simetria în natură apare tot timpul, notează Krauss și poate produce anulări exacte, de exemplu, vârful unei unde care coincide cu minimul alteia. Anularea absolută este însă o provocare din punct de vedere matematic, subliniază Krauss. „Nu poți lua două numere [de energie] foarte mari și să te aștepți ca acestea să se anuleze exact, lăsând în urmă ceva cu 120 de ordine de mărime mai mic. Și asta ar fi necesar pentru a avea o energie comparabilă cu limitele superioare observaționale ale energiei spațiului gol.”
Pentru a rezolva această dificultate, Krauss deduce pur și simplu că energia spațiului gol nu ar putea fi niciodată exact zero. Și pentru a o distinge de spațiul gol pur, ar trebui să o măsurăm în timp, pe măsură ce fluctuează. „Singura observație care ți-ar oferi informații pozitive ar fi dacă ai putea măsura schimbarea ei în timp. Atunci ai ști că nu este energie de vid.”
Această viziune asupra unui spațiu nu chiar gol, alcătuit din energii intense care aproape se anulează reciproc, ar putea ajuta foarte bine la explicarea fizicii undelor gravitaționale dincolo de consecințele spațiu-timp curbat: nu doar în arhitectura lor, ci și în capacitatea lor de a apărea atât în domeniul cuantic de înaltă energie, cât și în vidurile aparente ale spațiului gravitațional.
„În acest moment ne chinuim”, recunoaște Krauss. „Ne chinuim, în multe domenii diferite.” Dar din punct de vedere al gravitației, această abordare ar putea duce la o teorie unificată.
Contact:
jeffreyepsteinorg@gmail.com
Fundația Jeffrey Epstein
Christina Galbraith
(917) 573-7604
www.jeffreyepsteinfoundation.com
Gravitația — misterul nerezolvat pe care pretindem că l-am rezolvat
„Sus este locul unde aparține ceea ce este mai puțin dens.” - Silview
Să ne oprim o clipă și să admirăm peisajul intelectual al vremurilor noastre: Douăzeci și unu dintre cei mai importanți fizicieni ai lumii, inclusiv trei laureați ai Premiului Nobel, s-au reunit în stațiunea privată a unui miliardar în 2012 pentru a descoperi ce este gravitația. Nu cum funcționează. Nu cum se calculează. Ci ce este. Titlul simpozionului? „Confruntarea cu gravitația”. De parcă gravitația ar fi vreo rudă incomodă la o masă festivă, despre care toată lumea a decis să nu vorbească.
Și cine a făcut posibil acest somn de lux al științei de vârf? Nici ONU, nici CERN, nici NASA. Ci Jeffrey Epstein. Da, acel Jeffrey Epstein — finanțist, condamnat penal și „filantrop” care aparent avea o slăbiciune nu doar pentru avioane private și trafic de minori, ci și pentru cosmologie. Fundația sa a plătit nota de plată pentru o adunare a unor minți precum Stephen Hawking, Lisa Randall, Kip Thorne și Lawrence Krauss — care a declarat cu curaj:
„Ne zbatem. În multe direcții.”
În sfârșit, un pic de onestitate. Pentru că, într-adevăr, dogma gravitațională care ne-a fost servită în școală este la fel de coerentă ca un horoscop scris de un teoretician al stringurilor beat.
Minciuna gravitației: de ce „știința stabilită” nu este stabilită deloc
Toată lumea crede că gravitația e rezolvată pentru că putem prezice cât de repede cade un măr. Am construit chiar și rachete cu ea! Și totuși, definiția reală a gravitației este încă de stabilit — preferabil la un cocktail în St. Thomas, se pare.
Între timp, pe Pământ, oamenii repetă „spațiu-timp curbat” ca pe o mantră, fără să înțeleagă. De parcă papagalicirea metaforelor lui Einstein ar echivala cu înțelegerea cauzalității. Dar dacă întrebi ce înseamnă fizic „masa curbează spațiul” sau cum două particule se atrag prin vid fără cost energetic, vor schimba subiectul. Sau mai rău: vor apela la trucuri semantice.
Dar știința nu e construită pe metafore. Este construită pe logică.
Intră în scenă logica: chimia universului
Să derulăm puțin. În capitolele anterioare, am arătat că informația este substratul realității. Nu atomii. Nu energia. Informația. Și dacă asta e adevărat, atunci logica este modul în care informația interacționează — chimia acestui univers informațional. Iar inferența este termodinamica sa: cum apar schimbările, fluxul și structura.
În acest model, gravitația nu este o forță misterioasă care necesită detectoare de miliarde pentru a fi „confirmată.” Este o consecință logică si o manifestare a echilibrului densității. Ce e mai puțin dens se ridică. Ce e mai dens coboară. Asta nu e newtonian — e observațional. Asta e logica în acțiune.
Așa cum căldura se deplasează de la cald la rece, densitatea materială se auto-stratifică. Într-un mediu plin de pachete informaționale — ceea ce vechii oameni de știință numeau „particule” — gravitația apare ca un tipar macro al logicii densității. Nu e nevoie de „gravitoni” invizibili. Nici de dimensiuni suplimentare. Doar de onestitate epistemologică.
Dacă temperatura este logica de echilibru a temperaturii, atunci gravitația este logica de echilibru a densității.
Nu este o forță. Este un pattern (un tipar / o schema de fuctionare).
De ce contează toate astea: Pentru că Universul nu este o metaforă
Dacă gravitația este înțeleasă greșit, atunci sunt și masa, timpul, cauzalitatea și structura. Dacă nu le înțelegem corect, nimic din cosmologia noastră nu va fi coerent. Iar coerența este amprenta științei reale - nu trucuri matematice sau vizualizări prietenoase cu relațiile publice. Logica este cea care construiește cunoștințe, nu etichete.
Așadar, data viitoare când cineva vă spune „gravitația este rezolvată”, amintiți-vă de asta:
Oamenii care spun că este rezolvată s-au adunat pe o insulă deținută de un criminal condamnat... pentru a recunoaște că nu știu ce este.
Și așa începe cosmologia reală, dragă cititorule:
Nu cu consens, ci cu o insultă logică bine țintită.