Urgentă maxima! Avem nevoie de un test standardizat pentru ura și sarcasmul din sânge

Dreptatea se măsoară tot mai mult în sentimente și mai deloc în fapte, deci trebuie să ne întrebăm: unde suflăm pentru a ne măsura precis concentratia de emoții ilegale din organism?

Secole la rând, temelia jurisprudenței occidentale a fost un ideal simplu, deși greu de atins: fapte, nu sentimente. Dovezi, nu emoții. Efortul meticulos de a construi un caz pe o fundație obiectivă este ceea ce a separat statul de drept de guvernarea gloatei. Am construit instituții întregi pe acest principiu. Gândiți-vă, de exemplu, la simplul test toxicologic.

Dacă un individ este acuzat că a condus sub influența unei substanțe ilegale, statul nu îl crede pe polițist pe cuvânt. Senzația subiectivă a polițistului că șoferul "pare amețit" este doar începutul unui proces anevoios, scump și glorios rațional. Suspectul este dus la un laborator. I se recoltează sânge de către un flebotomist autorizat. Proba este analizată de un spectrometru de masă, un aparat fericit de lipsit de prejudecăți politice. Acesta identifică molecule - C₁₇H₂₁NO₄ pentru cocaină, C₂₁H₃₀O₂ pentru THC - și le măsoară concentrația în nanograme pe mililitru. Marja de eroare este calculată. Lanțul de custodie este documentat. Toate astea, pentru a demonstra dincolo de orice dubiu rezonabil că o substanță chimică specifică și ilegală este prezentă într-o cantitate specifică și obiectivă.

Este un sistem de o rigoare rece și științifică, aproape frumoasă.

Acum, observați uimitoarea inovație a modernei justiții „progresiste”, care s-a dispensat de această obiectivitate greoaie în favoarea a ceva mult mai eficient: starea emoțională neverificată a unei terțe părți.

Noua infracțiune nu este ceea ce ai făcut, ci ceea ce altcineva a simțit că gândeai când ai făcut-o - sau, mai exact, ce a simțit că simțeai. Testul suprem pentru prezența sentimentelor ilegale - ură, bigotism, fobii - nu mai este un aparat, ci inima umană. Nici măcar inima acuzatului, ci a acuzatorului.

Acuzația în sine este dovada. Sentimentul de ofensă este proba crimei. Povara dovezii nu a doar fost micșorată; a fost inversată, așezată pe umerii acuzatului să dovedească un negativ - să demonstreze absența unui sentiment pe care acuzatorul susține că l-a detectat.

Avem laboratoare scumpe care să confirme prezența fentanilului în sânge, dar nu avem un instrument care să scaneze sufletul în căutarea urmelor de ură ilegală. Un etilotest pentru sarcasm rămâne un vis îndepărtat. Lipsește tehnologia care să distingă, criminalistic, între ură autentică și dezacord prietenos, între rea-voință și satiră constructivă, între a disprețui o idee și a disprețui o persoană.

Aceasta creează o capcană uriașă în ceea ce privește respectarea procedurilor legale. Sistemul nostru juridic funcționează pe un model primitiv, pre-iluminist, în care dreptatea se împarte în funcție de cea mai convingătoare interpretare a victimologiei. Nici la stabor, nici la Eurovision nu se face atâta vorbire despre emoțiile subiective cât în noul “Occident colectiv” (mai mult Colectiv decât Occident, în care ne prăjim toți la foc mic).

Un comentator proeminent, care a dorit să rămână anonim din teamă de a-și avea sentimentele identificate greșit, a oferit o critică plină de înțelepciune:

"În inima mea nu există loc pentru ură, întrucât ura nu face decât să-l consume pe cel care urăște din interior și este o energie pur distructivă. Poate că disprețuiesc, detest, am oroare, dar nu simt ură. Oricine susține altceva trebuie să aducă dovezi obiective, care nu pot veni decât de la știința și tehnologia neutre. Până acum, nici măcar nu suntem pe cale să avem un test fiabil care să stabilească concentrația de ură din sângele nostru și să o distingă în mod precis de dispreț, de scârbă sau chiar de sarcasm. Și dacă vom inventa un „test de ură”, atât acuzații cât și acuzatorii, trebuie să se dovedească “curați”. A te declara în fals victima unei jigniri inexistente este, în ultimă instanță, fals în declaratii, înșelăciune, chiar o formă de extorcare."

Cuvintele lui subliniază nevoia urgentă de investiții în cercetare. Se poate inaugura o noua bulă de investiții si o nouă piață, ca cea a certificatelor de carbon. Trebuie să ne punem cele mai luminate minți să lucreze la un Scanner de Rezonanță Emoțională (SRE) sau la un Test Sanguin pentru Ură. Doar atunci când vom putea produce o imagine - un grafic verificabil, revizuit de specialiști, care să arate un vârf în biomarkerii "intenției malicioase" - vom putea administra cu adevărat dreptatea subdezvoltatilor psihologic, copii cu barbă, dar fără autocontrol emotional.

Cuvântul cheie e “intenție”. Aceasta își are sălașul în creier și e cunoscută exact doar de posesorul creierului, care o poate declara cinstit sau nu, numai el știe. A pretinde că știm ce e în mintea altora e pură schizofrenie. Justiția asta woke-istă e complet molipsită de această schizofrenie, pe care o ridică la rang de probă legală.

Până atunci, dăm sentințe pe baza unei “substanțe” pe care nu o putem identifica, într-o cantitate pe care nu o putem măsura, bazat pe o evaluare subiectivă și improvizată pe loc, aplicată doar invinuitului.

E ca și cum i-ai da cuiva amendă pentru viteză, bazat doar pe sentimentul unui pieton că „i s-a părut că mergea prea repede”, pentru că nu s-a inventat radarul. Asta nu e justiție; e un sistem de control prin jaf și violență de stat.

Daca ai / n-ai șapca, măcar asta se vede și se poate număra exact câte porți pe cap.

PS: “Comentatorul proeminent, care a dorit să rămână anonim” sunt to eu, de dragul argumentației, al ironiei și al arhitecturii textului nu am dorit să mă auto-citez din nou, așa că am apelat la această “manevră”. ;)