Vrăjitorii maselor, pe colțul meselor - legendele lor nu au riduri

Dinastia Idolilor Morți de Tineri: Un Remember pentru „Generația de Aur” care își critică propriile progenituri pentru educația muzicală

Să stabilim platforma de pe care lansăm rândurile de mai jos: festivalul Pește Prajit, Vă Rog! e #AceeașiMizerie, #muci în cea mai mare parte, la fel ca muzica, cultura, politica și caracterul romanilor.

„Nu mai e muzică ca pe vremuri!” îți spune, cu mâna pe telecomandă, un domn cu șapcă Pepsi și tricou cu Metallica din 2002. „Acu’ toți sunt drogați, se screm pe trap, și n-au talent.”

Dar hai să vedem cum stă treaba cu idolii acelor vremuri bune. Spoiler alert: majoritatea sunt morți, și nu din cauze naturale. Sau sunt aproximativ vii.

💀 Idolii care au murit de tineri. Sparți. Ruinați. Legendari.

Prea mulți dintre idolii drojdierilor care azi scuipă pe „muzica de TikTok” au avut cariere scurte și apoteotice: flăcări de geniu care s-au stins în zgomotul seringilor, supradozelor și cocktailurilor de substanțe. Nici nu ne excludem din realitatea asta, chiar dacă nu am idoli, am pierdut mulți favoriți și inpirație din cauza a ceea ce se pune pe umerii puștilor de azi. Ei doar preiau ștafeta de la părinții inconștienți.

Vrei exemple?

Nume / Vârstă la deces / Cauza morții / Descriere

Jim Morrison (The Doors) 27 Supradoză (probabil heroină) Geniu poetic. Beatnic psihotrop. Mort în cadă.

Janis Joplin 27 Supradoză de heroină Vocea zdrelită de durere și whisky. A vrut iubire, a primit morfină.

Jimi Hendrix 27 Asfixiat în propria vomă A dormit adânc, sedat de somnifere și alcool. Nu s-a mai trezit.

Kurt Cobain 27 Sinucidere, heroină prezentă Depresie + faimă + heroină = boom.

Amy Winehouse 27 Intoxicație cu alcool Vocea unei generații. N-a vrut reabilitare. A primit posteritate.

Keith Moon (The Who) 32 Supradoză de pastile (ironia: pastile pentru alcoolici) Baterist nebun, stil de viață și mai nebun.

Elvis Presley 42 Stop cardiac, dar corpul era o farmacie A murit pe tronul regelui: WC-ul.

Toți ăștia sunt idolii care, chipurile, „făceau muzică adevărată”. Artiști pur sânge, până la prima seringă. Cultura drogurilor era parte din branding. Dacă nu te „spargeai”, nu existai. Dacă nu mureai tânăr, erai suspect.

Costinesti, 1981, colorizat

🧛‍♂️ Supraviețuitorii din rock-ul satanist: ADN de șopârlă

Cei care au apucat o bătrânețe cât de cât funcțională provin, ironic, din zona „diavolească”: heavy metal, black metal, doom, sludge. Aparent, când invoci Satana pe scenă și scuipi sânge pe microfon, ai o genă mai robustă decât dacă cânți despre iubire neîmplinită pe heroină.

Ozzy Osbourne e încă viu. Nu întreba cum. Are 75 de ani și probabil o echipă medicală pe baterii înfiptă în coloană. Lemmy de la Motörhead a trăit până la 70 de ani, în ciuda dietei compuse din Jack Daniels și Marlboro. Iar cei de la Rolling Stones… ei bine, probabil sunt deja mumificați, dar încă în turneu.

E ironic: cei mai longevivi muzicieni au fost cei care păreau la un pas de iad. Dar iadul n-a avut nevoie de ei. A preferat poeții fragili.

👃 Sinatra și cocaina cu aromă de metal

Frank Sinatra, da, chiar el, „the voice”, și-a ars mucoasa nazală cu cocaină și a trebuit să-și pună nări de metal. NĂRI DE METAL. Un cyborg cu pălărie de mafiot .

Dar sigur, el e „domnul eleganță”, nu ca „ăștia de azi, cu turul lasat la pantaloni”.

Paradoxul e delicios: ne lăudăm cu idoli rafinați, dar realitatea lor era mult mai sordidă decât orice videoclip de trap. Doar că pe vremea aia nu exista internet. Doar PR și tăcere

.

Coca disco – apogeul degenerării

Dacă ai crezut că trapperii români au inventat consumul ostentativ de droguri, îți spun doar atât: anii ’70–’80, era disco. Cluburi scăldate în cocaină, glitter, pantaloni din piele și relații de o noapte.

Studio 54, legendarul club din New York, avea un bol cu cocaină în toaletă. Serios. Era ca un bol de bomboane la recepția unui dentist. Dar mai util.

Și din nou: toți cei care azi ridică sprânceana la versurile de trap sau la outfiturile pop starurilor de 20 de ani, au crescut pe fundalul acestei orgii globale. Dar și-au șters memoria, ca niște bătrâni șifonați care uită ce au făcut la Woodstock.

🇷🇴 România: festivalul e oglinda politicii. Și invers.

Și dacă tot vorbim despre muzică, hai să o aducem și pe-a noastră la zi. Festivalurile românești? Oglinda fidelă a politicii: formă fără fond, haos cu badge de VIP, și un sunet plin de feedback – la propriu și la figurat.

Așa cum politica reflectă un popor decerebrat de 30 de ani de televiziuni tabloide și cultură de consum, așa și scena muzicală reflectă audiența: versuri reciclate, fețe frumoase fără voce, beat-uri copiate de pe YouTube și fețe triste sub machiaj waterproof.

Publicul râde, dansează, postează. Dar nu ascultă. Nu digeră. Nu cere. Așa că primește ce merită.

🧠 Generațiile anterioare? La fel de manipulate. Doar mai bine păcălite.

Și dacă te întrebi: „Ce s-a întâmplat cu muzica adevărată?”, întreabă-te ce s-a întâmplat cu percepția ta.

Generațiile anterioare nu au fost mai „autentice”, ci doar mai eficient îndoctrinate. Mass-media le-a livrat modele, trenduri și „norme culturale” pe care le-au înghițit fără să clipească.

De la Beatles și până la disco, de la MTV la Napster, totul a fost inginerie socială cu soundtrack. Cultura de consum a dictat ritmul, iar muzica a fost instrumentul. Exact ca acum. Doar că azi o vedem mai clar și ne revoltăm.

---

🎤 Concluzie?

Muzica de azi nu e mai proastă decât cea de ieri. E doar la fel de falsă, comercială și manipulatoare. Diferența e că azi e pe TikTok, nu pe vinil.

Și înainte să arunci cu pietre în trapperi și DJ-i cu mască de unicorn, amintește-ți că idolii tăi preferați au murit tineri, goi, injectați și cu mucoasa nazală arsă.

De limbaj ce să mai vorbim?! Incepem cu tonele de rap “clasic” despre păsărică si popou, încheiem cu lirica Cannibal Corpse (Hoit de Canibal).

Bitch, please!